EternaMoldova

Acasă » Dixi » În ce limbă tace Insula Șerpilor?

În ce limbă tace Insula Șerpilor?

Reclame

Insula Serpilor.png

Insula Șerpilor e localizată în Marea Neagră, la 45 km de țărm (NE de Sulina, cu o suprafață de 17 ha), și constituie teritoriu moldovenesc, acaparat fraudulos de Uniunea Sovietică. Dovadă peremptorie servește Procesul-verbal cu privire la Insulă – Anul 1948, luna Mai, ziua 23, întemeiat pe grosolana minciună referitor la înapoiere (?): „…insula Şerpilor sau Zmeinâi… a fost înapoiată Uniunii Sovietice de către Republica Populară Română şi încadrată în teritoriul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice .”[1] Până astăzi procesul-verbal în cauză n-a fost ratificat de Parlamentul României sau Sovietul Suprem al URSS. Faza haioasă a fabulei răzbate din șiretlicul că Insula niciodată (!) n-a aparținut U.R.S.S. Logica elementară exclude fatalmente factorul “înapoierii”, descoperind prioritatea desăvârșită a sechestrului.

Cotropirea Insulei are loc în câteva etape: 1. Luna august, 1944, spre sfârșitul războiului al II-lea mondial, armata roșie, aflată în ofensivă, ocupă Insula; 2. La 4 februarie 1948, reprezentanții Uniunii Sovietice întocmesc un protocol de anexare brutală a Insulei Șerpilor; 3. 23 mai 1948 – Insula e predata URSS, care o transferă în administrarea Republicii Sovietice Socialiste Ucraina; ultima o stăpânește nelegitim până astăzi. 

Cu lux de amănunte, vestigiile probează că în toată tirania și strășnicia Imperiului Sovietic și, în context, cât de dureros n-ar fi adevărul (chiar dacă uneori stârnește ura), Insula aparține Moldovei.

Documentele notifică Insula pentru întâia oară la anul 777 înainte de Hristos[2].Vectorul istoric atestă lungul sșr al stăpânirilor țărmului Pontic în zona disputată – grecească, bastarnă, persană, romană, bizantină, ca până la urmă Insula Șerpilor să ajungă „în stăpânirea themei Paradunavon, mai apoi a genovezilor, iar ulterior a lui Dobrotici și a lui Mircea cel Batran.”[3] Stăpânind, la rândul său, litoralul Mării Negre între Dunăre și râul Nistru, Moldova medievală marginea în largul orizontului Insula. Titulatura lui Roman I Mușat (a domnit1391-1394) din actul de donație de la 30 martie 1392 – mare de sine stător Domn Țării-Moldovei de la munți pâ la țermul mării[4], demonstrează fără pic de tăgadă capacitatea Domnului de a se impune în întrebările cu referință la proprietatea riverană ce-i revine.

Câteva secvențe din lucrarea „Insula Șerpilor în calea rechinilor[5] dovedesc sumar buna administrare a coastelor maritime autohtone. „În circumstanțele accentuării penetrației otomane la Gurile Dunării și în Marea Neagră, domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun a întărit cu armata Cetatea Albă și Chilia care a rezistat cu succes atacului otoman din 1420. Ulterior, Alexandru cel Bun a dispus construirea, în amonte, a unui baraj (estacadă), pentru ca nici o corabie să nu mai poată urca pe Dunăre. (…) Corăbiile lui Ștefan cel Mare străbăteau Marea Neagră sistematic, treceau dincolo de strâmtori și navigau în Marea Mediterană după cum o atestă și inscripția de la Mănăstirea Zografu, de pe Muntele Athos: „Io Ștefan Voievod domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, am zidid acest turn pentru corăbii în anul 6983 (1472)”.

Sub influența facturii categorice a informației relevate, nu rezistăm ispitei de a încerca un semn de întrebare. În situația, când Io Ștefan Voievod își permite ridicarea unui far în părți relativ îndepărtate, ce ne împiedică să admitem supoziția – cu un mare grad de credibilitate, că domnitorul ar fi zidid mai întâi la el acasă, adică pe Insula Șerpilor (poseda deja experiența!?), un identic turn pentru corăbii, care să le orienteze în desele călătorii, atât spre strâmtori și în Marea Mediterană, cât și în regiunea vest-nordică a Mării Negre, spre caravanseraiurile Crimeei? Mai ales, că cea de-a doua soție a lui, Maria de Mangop, este principesă a Principatului de Theodoro[6] – sora ultimilor conducători a unui mic stat grecesc situat în sudul peninsulei Crimeea, apărut în 1204 ca  succesor al Imperiului Bizantin și cucerit în decembrie 1475 de detașamentele lui Ahmet Pașa Gedik. Capitala sa a fost cetatea Doros sau Theodoro, numită de turco-tătari – Mangop. În fine, drumul pe ape a fost evaluat întotdeauna ca o alternativă a celui continental, iar Moldova, având ieșire la Mare, nicicum nu poate desemna o excepție în utilizarea turnului pentru nevoile interne.

Din cele expuse rezultă că începând cu anul 1359, odată cu așezarea frontierelor, Moldova devine subiectul care încheie succesiunea haotică în habitatul trans-danubian al Basarabilor; ceea ce înseamnă că pribegia Insulei a luat sfârșit, ea gasindu-și stăpânul de bună credință. Strategia politică ce caracteriza Moldova în perioada respectivă e transmisă integral de febra timpului:  polonezii, maghiarii, turcii – au cunoscut adesea slava mușatinilor, prin virtutea armelor; tătarii din Bugeac- alungați; rușii – nu se prea amintea despre ei, însă – important pentru noi – confruntarea lor cu Hoarda de Aur a mongolilor le-a întârziat pentru câteva secole expansia spre Marea Neagră și Dunăre.

Subliniem, într-o pauză, ca Dreptul Internațional consacră o anumită porțiune din marea teritorială statului riveran. În afara criteriilor de altă natură, iată că Insula Șerpilor e legată geografic de coasta maritimă a Principatelor, împrejurare ce ne conferă univoc dreptul de posesie. Doar că Insula, care ține în genere de delta Dunării, a fost pretinsă pe rând de  invadatorul aleatoriu. Până la urmă, două din imperiile  hrăpărețe – Sublima Poartă și Rusia Țaristă – s-au încleștat adesea în tendința de a-și impune prerogativele în arealul balcanic:  targuiau sârguincios iî compromisuri – preponderent, pe seama unui al treilea – ajungând să utilizeze, ca moneda de schimb, întinsurile Moldovei.  Căzând în păcatul satanei (Dumnezeu să le ierte / Allah ekber), fiecare în parte și împreună au rupt o Țară / un popor în bucăți.

Notificările unor autori[7] în aceasta legatura, precum că în anul 1484 Insula Șerpilor a fost… cedată (?) turcilor concomitent cu Chilia și Cetatea Albă – în lipsa mențiunii „forțat / prin lupte”, conduc la formarea unei periculoase confuzii. Noțiunea „a ceda” e asociată preferențial cu definiția „A renunța (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. / A lăsa, a abandona cuiva un bun, renunțând la dreptul de posesiune „, din care cauză narațiunea și apare ușor trivială. Sau să fi pus macar niște ghilimele în scopul deconspirării „formalităților” de „cedare”; reținem că la circa 13 ani de la furt, Marele Ștefan mai lega vagi speranțe de o posibilă returnare a cetăților – amintim aici de aventura lui Ioan Albert, cu impresionantul ei deznodământ în Codrii Cosminului. Apoi, zbuciumata istorie ne oferă generos exemple proaspete de „cedări” similare: ultimatumul sovietic din seara zilei de 26 iunie 1940 solicita impertinent „cedarea” (?) Basarabiei, la care se anexa (?) nordul Bucovinei și, dintr-o eroare tactică, au înhățat (?) Ținutul Herța. O „cedare” model, ce depășește cu brio pe cea din 1484.

Pornindu-se de la considerentele  invocate, avem ferma convingere că eventualitatea unei asemenea interpretări nu exclude, ci dimpotrivă, solicită imperios concretizarea termenului vizat. Ori, numai de cesiune sau renunțare nu poate fi vorba în cazul Viteazului Domn. Numitele teritorii au fost cucerite de Baiazid al II-lea (sultan între 1481-1512) în vara lui 1484, când a lovit greu Moldova, în dorinta de ași interpune supremația la delta Dunării. Ipoteza noastră e bazată anume pe discernământul totalmente fatal de atunci al evenimentelor.

În fapt,o primă tentativă în problema „cedării” cetăților e întreprinsă încă în 1474, când Ștefan cel Mare refuză să plătească haraci turcilor, respingând simultan și somația intempestivă a sultanului Mehmed al II-lea (cârmuiește în 1444-1446; 1451-1481) de a-i preda Cetatea Albă și Chilia. Relațiile cu Poarta se rup fățiș și invazia uriașei armate a beylerbeyiului Hadam Suleyman Pașa, din 1475, are la bază tocmai motivul umilei ne-„cedări„.

Intuind că remarcabila înfrangere de lângă Vaslui, 10 ianuarie 1475, a ienicerilor și spahiilor conduși de Soliman nu va rămânea fără răspuns, Domnul scrie la 20 iunie 1475, în Iași, Instrucțiuni solilor săi din Ungaria – Duma, Stanciul și Mihai, avertizând despre pericolul ce-l apăsa la acea vreme: „Acestea l-eam aflat prin iscoadele noastre despre dușmanii creștinătății, despre necredinceoșii turci, că vin împotriva noastră; și din nou a venit vestea cu temei că turcii vin la noi, împotriva noastră și împotriva pământului nostru și pe apă și pe uscat. Și așa zic, că o flotă puternică, cu mari întărituri de bombarde merge înaintea lor ca să pună stăpânire pe Cetatea Albă și Chilia și sint pe drum, destul de aproape; și pe uscat va veni împotriva noastră chiar sultanul, ca să pună chiar el stăpânire pe pământul nostru, cu toată puterea sa și cu toată oastea sa și cu toată puterea țării Valahiei, căci valahii sunt pentru noi ca și turcii. Și să nu credeți cu temei, că nu este altfel decât așa.”[8]

Într-adevăr, după cucerirea, la 6 iunie, a fortăreței Caffa – prosperă colonie genoveză din nordul Mării Negre, flota turcă se îndreaptă spre porturile Moldovei, pe care le atacă. „Ca urmare, se porni un asediu de pe mare și uscat asupra Chiliei și Cetății Albe. La Cetatea Albă, cu toate că turcii debarcaseră un număr de ostași și patru tunuri și se pregateau să înceapă asediul, acțiunile se termină printr-un eșec. Atacați în timpul nopții de garnizoana cetății, care puse mâna pe tunuri, turcii fură azvârliți în mare. La fel o pățiră agresorii și la Chilia, văzând că litoralul e bine apărat, flota turcă făcu cale întoarsă.”[9]

Ca să reapară în 1484, când incursiunea se repetă vertiginos:  la 6 iulie e asediată Cetatea Chilia, apărată de moldovenii conduși de pârcălabii Ivașcu și Maxim. „Cheia si poarta pentru toata tara Moldovei si Ungariei si a tarii de la Dunare„, cum o numea insusi sultanul – e ocupata la 14 iulie; si se pare ca a prevalat tradarea parcalabului cumparat[10]. Ceva asemanator se intampla la Cetatea Alba, care capituleaza la 9 august, mai luand si numele turcesc Adherman (Akkerman, adica, orasul alb). „Si ar fi vrut apuca si alte cetati, ca Stefan-voda la gol n-au indraznit sa iasa, ci numai la stramtori nevoia de la facea zminteala.” – consemneaza Cronicarul[11] tragismul Marelui voievod Stefan cel Mare si Sfant in zadarnicul efort de asi proteja Tara. In schimb, Inalta Poarta reuseste sa transforme Marea Neagra intr-un lac pe deplin turcesc – Kara Denitz.

Anvergura crancenei atmosferi e redata in lucrarea lui Petre Dogaru[12] printr-o fraza succinta: „Ramas singur in fata teribilei forte militare a noului sultan, Baiazid al II-lea, Stefan cel Mare pierde, dupa lupte deosebit de indarjite, Cetatea Chilia, la 11 iulie 1484 (decalajul dintre date il lasam pe seama autorilor citati – n.a.), urmata de Cetatea Alba la 5 august 1484, unde, din pacate, navele Moldovei nu au putut interveni, dar totusi retrase in amonte, pe Dunare, au infruntat avangarda flotei otomane mult superioare, fortele navale romanesti de razboi fiind conduse de „capudanul” de Chilia.” Letopisetul de la Bistrita face sa dispara decalajul dintre datele cotropirii Cetatii Albe: ”In acelasi an, august 5 miercuri, luata-au Cetatea Alba in vremea parcalabilor Gherman si Oana.”[13]

Pierderea celor doua cetati de catre domnul moldovean, consolideaza vadit pozitionarea turcilor in sud-estul Europei. Nu e exclus sa fi inteles si occidentalii, intr-un final, ca Cetatea Alba si Chilia constituiau doua metereze de nadejde pentru intreaga crestinatate. Sub presiunea atmosferei create, regele Matias al Ungariei dadu dispozitie armatei sale sa purceada la recucerirea cetatilor. Actiunea nu capata amploare, grabnic, cu ocaziunea primului prilej, el renunta la razboi si abandoneaza „garantia” data Moldovei.

Cu un adanc sacrificiu al propriului amor – dar in numele scoaterii tarii din impas, Stefan voievod presteaza regelui Poloniei juramantul de vasal. Profitand de absenta temporara a domnului care, cum s-a vazut, cauta stringent cai de  intoarcere a porturilor (!), paganii patrund in Moldova si prada pana la Suceava. „Ali Hadimbul sau pasa Eunucul, beglerbegul Rumeliei europene – relateaza istoricul Leunclavius – a navalit cu armata prin Valahia si Carabogdania, cu treizeci-patruzeci de mii de razboinici si a pustiit acea regiune cu flacari si foc[14] (…) Urmarindu-i cu lupte, Stefan coboara aproape de Chilia. La 16 noiembrie 1485, cu mici intariri primite de la polonezi (3.000 de oameni), domnul bate langa Catlabuga detasamentele lui Iskinder-beg Mihaloglu si ale lui Bali-beg Malcocioglu, care carmuiau cetatile recent ocupate (ultimul, inca la onorabila varsta de saptezeci de ani, era spaima tinuturilor din jurul Chiliei, Cetatii Albe si a gurilor Dunarii),  dar nu poate recuceri Chilia.

Gramul de consolare ce ne-ar alina orgoliul e ca nici vorba nu poate fi de o concesie benevola! Autorul Sever Neagoe mentioneaza importanta cetatilor pentru ambele parti: „Desele incercari ale lui Stefan de a le recuceri au fost totdeauna respinse, deoarece turcii le aparau cu indarjire pentru a le putea folosi ca baza de amenintare a Moldovei care deseori se opunea cu oaste impotriva suzeranitatii otomane si pentru ca, ulterior, sa poata crea mai usor un culoar de acces catre sudul Ucrainei si Crimeea, urmarind anexarea acestor regiuni si transformarea Marii Negre intr-un „lac turcesc”, asa cum isi exprima uneori dorinta Poarta Otomana.[15]

De parca nu ar fi indeajuns, sub orice aspect n-ai privi, circumstantele de ordin intern / extern erau potrivnice Domnului Tarii. Boierii unelteau in opozitie vadita si „nu asteptau decit o imprejurare favorabila spre a-si putea ingadui sa faca si ei cu Stefan ceea ce boierii de dincolo de Milcov facusera cu Vlad Tepes.” Printre altele, misterioasa drama de la Scheia, pe Siret, cand pretendentul Petru Hronoda (Hroiot,  Hruet), sustinut de Baiazid II, il invinge in 1486, fie si pentru o clipa,  pe gloriosul Stefan-Voda, se datoreaza expres „boierimii mari si mijlocii, trecuta brusc de partea impostorului[16]. Aici si acum se produce cunoscuta epopee a micului boier Purice, caruia Domnul i-a spus: „De voi izbandi, te voi face din purice movila„.

Frumoasa poveste a aprodului are o continuare pe masura. Recent, cercetatorul Victor Dogaru, colaborator al portalului Basarabia-Bucovina.Info, a scos la lumina din Arhivele Nationale ale Romaniei un document senzational: Hrisovul lui Stefan cel Mare si Sfant, prin care, in calitate de Domn al Moldovei, ii intareste spatarului Purice (fost aprod) si fratelui sau Ivanco cat si altor rude, doua sate de pe Nistru, “Drisloais” si altul “unde a fost Nasco”,  pentru “dreapta si credincioasa lor slujire”.[17]

Epizodul de la Colomeea, din 15 septembrie 1485, cu dezvaluirea instantanee a cortului exact in momentul cand eroul Moldovei statea cu capul plecat inaintea fandositului pan Cazimir al IV-lea, jurandu-i credinta, scoate la iveala dezinteresul Poloniei pentru stradaniile Moldovei; mai apoi si tradarea – la 9 august 1497, sub pretextul recuceririi de la turci a celor doua cetati (!), noul riga al Poloniei, unul din cei cinci frati jagelloni, ambitiosul Ioan Albert (anii domniei 1492–1501) trece  Nistru cu o suta de mii de luptatori si mii de care, iar la 24 septembrie ataca Suceava[18]. Marele cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, neputandu-l ajuta nemijlocit pe Stefan, il indeamna pe aliatul sau, regele Cazimir (?), sa sustina Moldova in revendicarile sale. Ii recomanda, de asemenea, si marelui duce al Lituaniei, Alexandru Jagello, sa incheie un tratat de alianta cu Moldova – in zadar. Complicitatea tatarilor si a Tarii Romanesti la invaziile turcilor impleau paharul suferintelor. Indiferenta Ungariei si-a lasat explicit si ea amprentele. Ca rezultat, „In 1489, pentru a pune capat incursiunilor in tara sa, Stefan devine vasal al sultanului, platind un tribut de 5.000 de ducati de aur.”[19]  Astfel, sub iminenta avalansei de primejdii si cu mare jertfa, izbuteste Stefan sa obtina pentru Moldova statutul cat de putin favorabil fata de Imperiul Otoman.

O dificultate extrema marcheaza de acum incolo soarta Tarii: turcii au intrat pe pamantul nostru si vor dicta regulile existentei timp de trei veacuri. La distanta notorie, istoricul Constantin C. Giurescu contureaza amarele consecinte ale actului survenit: „…cert este ca pierderea acestor doua cetati a insemnat cea mai mare lovitura care i se putea da lui Stefan. Lovitura politica si militara in primul rand: cu garnizoanele turcesti din Chilia si Cetatea Alba in coasta, putand deci oricand sa prade tara, era limpede ca Moldova avea sa fie tinuta sub o vesnica amenintare, ca domnul trebuia sa renunte la politica sa da pana acum si sa recunoasca autoritatea sultanului. Lovitura economica in acelasi timp, deoarece prin pierderea celor doua mari antrepozite comerciale, veniturile Moldovei aveau sa se micsoreze simtitor…”[20]

Avem tot temeiul sa rezumam, prin urmare, ca cele doua cetati, care sunt „Moldova toata”, impreuna cu Insula, n-au fost, simplu de tot, cedate osmanilor padisahului, ci rapite – cu mare oaste. Cu o fraza prooroceasca comenteaza istoricul Neagu Djuvara tragedia, ce avea sa aduca ample repercusiuni contemporane: ”Pierderea, prin tradare, a Chiliei si a Cetatii Albe a reprezentat o catastrofa pentru dezvoltarea ulterioara a Moldovei.”[21]

Din perspectiva timpului, confiscarea cetatilor si pamanturilor Moldovei Orientale in 1484 trebuie interpretata in calitate de preludiu al actualei chestiuni basarabene. Cu alte cuvinte, precedentul marcat declanseaza pentru mandra tara de odinioara a Moldovei inceputul dezastrului. Instituirea de mai tarziu in spatiul moldovenesc a raialelor, dezvaluie grosolane rapturi din trupul Tarii. Constienti de gravitatea pagubelor survenite in urma ciuntirii teritoriale, multi dintre domnitori cauta diverse cai de reintegrare. Prin straduinta, spre exemplu, a lui Gheorghe Stefan (domneste in perioada 3-28 aprilie 1653, apoi din 8 iulie 1653 pana la 3 martie 1658), se initiaza tratative secrete cu obiectivul de a trece Moldova sub protectoratul Moscovei. La 27 mai 1656 e semnat un prim tratat cu prescriptia efectiva ca „locurile, teritoriile si cetatile pe care turcii le-au desprins de Moldova, Cetatea Alba, Chilia, Tighina si regiunea Bugeacului vor fi preluate prin forta armelor de catre Marele Cneaz (al Moscovei) si vor fi reanexate Tarii Moldovei.”[22] 

Confirmare in plus: nici vorba de cedare voluntara a patrimoniului. Per contrario, stirbirile de teritoriu s-au infaptuit prin lupte inversunate. Mica Moldova n-a ezitat o clipa sa dea riposta colosului cu semiluna pe steag!

Neindoielnic este ca in intervalul 1484 – 1812, in prejudiciul Moldovei si de rand cu alte portiuni de teritoriu declarate raiale, Insula Serpilor se afla provizoriu sub stapanirea directa a turcilor. A fost o posesie violenta, deci ilegala; departe de a fi conceputa sub semnalmentele  unui banal „delictum” (greseala), dar in absoluta corespondenta cu continutul juridic al substantivului „crimen” (asociat cu semnificatia de „acuzare”, „imputare”, „pricina a unui rau”). Realizata, dupa cum s-a observat, cu forta armelor, a vicleniei si a tradarii – in detrimentul celui mai slab. De comun cu Basarabia istorica, Insula  ne-a fost, elementar, rapita. Ba, intr-un fel, ne-am exprima si “regretul” astazi fata de intarzierea inadmisibila a „fratelui mai mare” cu “argumentarea enciclopedica” a Bugeacului drept “isconno rosseiscaia (sa zicem, ucrainscaia?) zemlea”. Aferim, l-am ruga sa-si calculeze eroarea: restanta etaleaza circa 328 de ani (1812 – 1484). Dar insistenta cu care se vor impune rusii inspre Bosfor si Dardanele – sub nobilul imbold al „eliberarii” crestin-ortodoxilor, face ca intre 1711-1944 Rusia sa invadeze de douasprezece ori teritoriul romanesc”[23], cuprinzandu-ne cu aripile de „protectorat” si ravnind, la randu-i, sa rupa bucati din glia bastinasilor. Si atunci, daca am sta sa ne gandim, la ce ascendenta a statalitatii autohtone – perimate brutal de-a lungul a 300 de ani de catre turci, mai putem nazui in conditiunile vitrege ale inlocuirii unei dominatii straine cu alta?

Declinul balantei dintre Marile Puteri ale timpului face ca la Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878), ce a a finalizat razboiul ruso-turc din 1877-1878, Imperiul Rus sa rapeasca iarasi sudul Basarabiei (judetele Cahul, Ismail si Bolgrad) contra retrocedarii pentru Romania a ceea ce ne apartine de la destin – Dobrogea, Delta Dunarii si Insula Serpilor.

Rezumat. Dreptul istoric al Moldovei in posesia Insulei este incontestabil. De jure, Insula ne apartine; de facto, proprietatea ne-a fost sustrasa, in vara anului 1484, de temuta putere a veacurilor, Imperiul Otoman. Dar, inconvenientul teoriei invingatorului consta in faptul ca virulenta reprimarilor aplicate hotarelor celui invins (in cazul dat, ale Moldovei) nu are capacitatea de a retusa status quo –ul succedarii. Conform practicilor internationale din domeniu, curmarea abuziva a unui drept inalienabil nu anihileaza in nici un fel starea initiala a lucrurilor, ci il suspenda, pana la eliminarea factorilor de interventie agresiva. Rationamente de ordin stiintific vin sa limpezeasca impartial clauza Insulei : „Dreptul istoric al unui popor asupra intregului teritoriu ce-i apartine nu poate fi desfiintat prin posesia fie si indelungata a unei parti din el de catre alt stat, chiar daca aceasta a fost „legalizata” prin incheierea unor tratate.”[24]

Perindarea tratatelor de punere in posesia posterioara a Insulei cade en gros sub incidenta pasajului citat. Si daca din punctul de vedere al filozofiei, axioma reprezinta un Adevar fundamental ce nu trebuie demonstrat, veridicitatea apartenentei Insulei Serpilor combate irefutabil nedreptatea facuta noua mai tarziu, de catre „eliberatorul” accidental. La care  tema revenim, deosebit.

Nu inainte de a invita la cugetare asupra mesajului evocat –  Insula ne apartine.

P.S. Lungul sir al lucrarilor invocate are unicul scop de a sublinia fenomenul cotropirii (nu al „cedarii”) celor doua cetati, a Bugeacului, inclusiv, Insula Serpilor.

(…)

       20 februarie 2013

Note:


 [1] Sever Neagoe. „Teritoriul şi frontierele în istoria României”. Editura Ministerului de Interne. 1995. Pag.206.

[3] ibidem

[4] Ion Nistor. „Istoria Basarabiei”. Chisinau. Cartea moldoveneasca. 1991. Pag.32.

[5] Petre Dogaru. „Insula Serpilor in calea rechinilor”. Editia a II-a, necenzurata si augmentata. Editura SAECULUM I.O. Editura VESTALA. B. 1996. Pag.50.

[8] V.Stati. „Primele istorii ale Moldovei: Cronografia Moldo-Slavona.” Editura Lumina. Chisinau. 2007. Pag.54.

[9] I.Lespezeanu. I.Marcu. „Nebiruitul Voda Stefan. 47 de ani gloriosi.” Editia a II-a. Editura stiintifica. B. 1962. Pag.191-192.

[10]  Ibidem. Pag.275-287.

[11] Grigore Ureche. „Letopisetul Tarii Moldovei.” Chisinau. Editura Hyperion. 1990. Pag.40-41.

[12] Petre Dogaru. Lucrarea mentionata. Pag.51.

[13] Citat dupa: Eugen St.Holban. „Dictionar cronologic„. Editura „Museum”. Chisinau. 1998. Pag.141.

[14] I.Lespezeanu. I.Marcu. Lucrarea mentionata. Pag.282.

[15] Sever Neagoe. „Teritoriul şi frontierele în istoria României”. Editura Ministerului de Interne. 1995. Pag.72.

[16] I.Lespezeanu. I.Marcu. Lucrarea mentionata. Pag.277 / Pag.283.

[18] I.Lespezeanu. I.Marcu. Lucrarea mentionata. Pag.306.

[19] Jean Nouzille. „Moldova. Istoria tragica a unei regiuni europene.” Chisinau. Editura Prut International. 2005. Pag.34.

[20] Constantin C. Giurescu. „Istoria romanilor”. Vol.II. B. Editura ALL. 2010. Pag.56.

[21] Neagu Djuvara. „O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri.” Editia a XI-a adaugita. Editura Humanitas. B. 2010. Pag.123.

[22] Jean Nouzille. Lucrarea mentionata. Pag.60.

[23] Ibidem. Pag.68.

[24] Gheorghe Moga. „Dreptul International”. B. 1963. Pag.340. Citat dupa: Sever Neagoe. „Teritoriul şi frontierele în istoria României”. Editura Ministerului de Interne. 1995. Pag.25.

Consulta suplimentar:

Reclame

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: