EternaMoldova

Acasă » Dixi » In ce limba tace Insula Serpilor?

In ce limba tace Insula Serpilor?

Insula Serpilor.png

Insula Serpilor e localizata in Marea Neagra, la 45 de km de tarm (NE de Sulina, cu o suprafa de 17 ha), si constituie teritoriu moldovenesc, acaparat fraudulos de catre Uniunea Sovietica. Dovada peremptorie serveste Procesul-verbal cu privire la Insula – Anul 1948, luna Mai, ziua 23 – care e intemeiat pe grosolana minciuna referitor la inapoiere (?): „…insula Şerpilor sau Zmeinâi… a fost înapoiată Uniunii Sovietice de către Republica Populară Română şi încadrată în teritoriul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice .”[1] Pana astazi procesul-verbal in cauza n-a fost ratificat de Parlamentul Romaniei sau Sovietul Suprem al URSS. Faza haioasa a fabulei razbate din siretlicul ca Insula niciodata (!) n-a apartinut U.R.S.S. Logica elementara exclude fatalmente factorul “inapoierii”, descoperind prioritatea desavarsita a sechestrului.

Cotropirea Insulei are loc in cateva etape: 1. Luna august, 1944, spre sfarsitul razboiului al II-lea mondial, armata rosie, aflata in ofensiva, ocupa Insula; 2. La 4 februarie 1948 reprezentantii Uniunii Sovietice intocmesc un protocol de anexare brutala a Insulei Serpilor; 3. 23 mai 1948 – Insula e predata URSS, care o transfera in administrarea Republicii Sovietice Socialiste Ucraina; ultima o stapaneste nelegitim pana astazi. 

Cu lux de amanunte vestigiile probeaza ca in toata tirania si strasnicia Imperiului Sovietic si, in context, cat de dureros nu ar fi adevarul (chiar daca uneori starneste ura), Insula apartine Moldovei.

Documentele notifica Insula pentru intaia oara la anul 777 inainte de Hristos[2].Vectorul istoric atesta lungul sir al stapanirilor tarmului Pontic in zona disputata – greceasca, bastarna, persana, romana, bizantina, ca pana la urma Insula Serpilor sa ajunga „în stăpânirea themei Paradunavon, mai apoi a genovezilor, iar ulterior a lui Dobrotici și a lui Mircea cel Batran.”[3] Stapanind, la randul sau, litoralul Marii Negre intre Dunare si raul Nistru, Moldova medievala marginea in largul orizontului Insula. Titulatura lui Roman I Musat (a domnit1391-1394) din actul de donatie de la 30 martie 1392 – mare de sine statator Domn Tarii-Moldovei de la munti pana la termul marii[4], demonstreaza fara pic de tagada capacitatea Domnului de a se impune in intrebarile cu referinta la proprietatea riverana ce-i revine.

Cateva secvente din lucrarea „Insula Serpilor in calea rechinilor[5] dovedesc sumar buna administrare a coastelor maritime autohtone. „In circumstantele accentuarii penetratiei otomane la Gurile Dunarii si in Marea Neagra, domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun a intarit cu armata Cetatea Alba si Chilia care a rezistat cu succes atacului otoman din 1420. Ulterior, Alexandru cel Bun a dispus construirea, in amonte, a unui baraj (estacada), pentru ca nici o corabie sa nu mai poata urca pe Dunare. (…) Corabiile lui Stefan cel Mare strabateau Marea Neagra sistematic, treceau dincolo de stramtori si navigau in Marea Mediterana dupa cum o atesta si inscriptia de la Manastirea Zografu, de pe Muntele Athos: „Io Stefan Voievod domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, am zidid acest turn pentru corabii in anul 6983 (1472)”.

Sub influenta facturii categorice a informatiei relevate, nu rezistam tentatiei de a incerca un semn de intrebare. In situatia cand Io Stefan Voievod isi permite ridicarea unui far in parti relativ indepartate, ce ne impiedica sa admitem supozitia – cu un mare grad de credibilitate, ca domnitorul ar fi zidid mai intai la el acasa, adica pe Insula Seriplor (poseda deja experienta!?), un identic turn pentru corabii, care sa le orienteze in desele calatorii, atat spre stramtori si in Marea Mediterana, cat si in regiunea vest-nordica a Marii Negre, spre caravanseraiurile Crimeei? Mai ales ca cea de-a doua soție a lui, Maria de Mangop, este principesa a Principatului de Theodoro[6] – sora ultimilor conducatori a unui mic stat grecesc situat in sudul peninsulei Crimeea, aparut in 1204 ca  succesor al Imperiului Bizantin si cucerit in decembrie 1475 de detasamentele lui Ahmet Pasa Gedik. Capitala sa a fost cetatea Doros sau Theodoro, numita de turco-tatari – Mangop. In fine, drumul pe ape a fost evaluat intotdeauna ca o alternativa a celui continental, iar Moldova, avand iesire la Mare, nicicum nu poate desemna o exceptie in utilizarea turnului pentru nevoile interne.

Din cele expuse rezulta logic ca, incepand cu anul 1359, odata cu asezarea frontierelor moderne, Moldova devine subiectul care incheie succesiunea haotica in habitatul trans-danubian al Basarabilor; ceea ce inseamna ca pribegia Insulei a luat sfarsit, ea gasindu-si stapanul de buna credinta. Strategia politica ce caracteriza Moldova in perioada respectiva e transmisa integral de febra timpului:  polonezii, maghiarii, turcii – au cunoscut adesea slava musatinilor, prin virtutea armelor; tatarii din Bugeac- alungati; rusii – nu se prea amintea despre ei, insa – important pentru noi – confruntarea lor cu Hoarda de Aur a mongolilor le-a intarziat pentru cateva secole expansia  spre Marea Neagra si Dunare.

Subliniem, intr-o pauza, ca Dreptul international consacra o anumita portiune din marea teritoriala statului riveran. In afara criteriilor de alta natura, iata ca Insula Serpilor e legata geografic de coasta maritima a Principatelor, imprejurare ce ne confera univoc dreptul de posesie. Doar ca Insula, care tine in genere de delta Dunarii, a fost pretinsa pe rand de  invadatorul aleatoriu. Pana la urma, doua din imperiile  hraparete – Sublima Poarta si Rusia Tarista – s-au inclestat adesea in tendinta de a-si impune prerogativele in arealul balcanic:  targuiau sarguincios in compromisuri – preponderent, pe seama unui al treilea – ajungand sa utilizeze, ca moneda de schimb, intinsurile Moldovei.  Cazand in pacatul satanei (Dumnezeu sa le ierte / Allah ekber), fiecare in parte si impreuna au rupt o Tara / un popor in bucati.

Notificarile unor autori[7], in aceasta legatura, precum ca in anul 1484 Insula Serpilor a fost… cedata (?) turcilor concomitent cu Chilia si Cetatea Alba – in lipsa mentiunii „fortat / prin lupte”, conduc la formarea unei periculoase confuzii. Notiunea „a ceda” e asociata  preferential cu definitia „A renunta (gratuit sau prin vanzare) la posesiunea asupra unui bun. / A lasa, a abandona cuiva un bun, renuntand la dreptul de posesiune „, din care cauza naratiunea si apare usor triviala. Sau sa fi pus macar niste ghilimele in scopul deconspirarii „formalitatilor” de „cedare”; retinem ca la circa 13 ani de la furt, Marele Stefan mai lega vagi sperante de o posibila returnare a cetatilor – aventura lui Ioan Albert, cu impresionantul ei deznodamant in Codrii Cosminului. Apoi, zbuciumata istorie ne ofera generos exemple proaspete de „cedari” similare: ultimatumul sovietic din seara zilei de 26 iunie 1940 solicita impertinent „cedarea” (?) Basarabiei, la care se anexa (?) nordul Bucovinei si, dintr-o eroare tactica, inhatindu-se (?) Tinutul Herta. O „cedare” model, ce depaseste cu brio pe cea din 1484.

Pornindu-se de la considerentele  invocate, avem ferma convingere ca eventualitatea unei asemenea interpretari nu exclude, ci dimpotriva, solicita imperios concretizarea termenului vizat. Ori, numai de cesiune sau renuntare nu poate fi vorba in cazul Viteazului Domn. Numitele teritorii au fost cucerite de Baiazid al II-lea (sultan intre 1481-1512) in vara lui 1484, cand a lovit greu Moldova, in dorinta de asi interpune suprematia la delta Dunarii. Ipoteza noastra e bazata anume pe discernamantul totalmente fatal de atunci al evenimentelor.

In fapt,o prima tentativa in problema „cedarii” cetatilor e intreprinsa inca in 1474, cand Stefan cel Mare refuza sa plateasca haraci turcilor, respingand simultan si somatia intempestiva a sultanului Mehmed al II-lea (carmuieste in 1444-1446; 1451-1481) de a-i preda Cetatea Alba si Chilia. Relatiile cu Poarta se rup fatis si invazia uriasei armate a beylerbeyiului Hadam Suleyman Pasa, din 1475, are la baza tocmai motivul umilei ne-„cedari„.

Intuind ca remarcabila infrangere de langa Vaslui, 10 ianuarie 1475, a ienicerilor si spahiilor condusi de Soliman nu va ramanea fara raspuns, Domnul scrie la 20 iunie 1475, in Iasi, Instructiuni solilor sai din Ungaria – Duma, Stanciul si Mihai, avertizand despre pericolul ce-l apasa la acea vreme: „Acestea l-eam aflat prin iscoadele noastre despre dusmanii crestinatatii, despre necredinceosii turci, ca vin impotriva noastra; si din nou a venit vestea cu temei ca turcii vin la noi, impotriva noastra si impotriva pamantului nostru si pe apa si pe uscat. Si asa zic, ca o flota puternica, cu mari intarituri de bombarde merge inaintea lor ca sa puna stapinire pe Cetatea Alba si Chilia si sint pe drum, destul de aproape; si pe uscat va veni impotriva noastra chiar sultanul, ca sa puna chiar el stapinire pe pamantul nostru, cu toata puterea sa si cu toata oastea sa si cu toata puterea tarii Valahiei, caci valahii sunt pentru noi ca si turcii. Si sa nu credeti cu temei, ca nu este altfel decit asa.”[8]

Intr-adevar, dupa cucerirea, la 6 iunie, a fortaretei Caffa – prospera colonie genoveza din nordul Marii Negre, flota turca se indreapta spre porturile Moldovei, pe care le ataca. „Ca urmare, se porni un asediu de pe mare si uscat asupra Chiliei si Cetatii Albe. La Cetatea Alba, cu toate ca turcii debarcasera un numar de ostasi si patru tunuri si se pregateau sa inceapa asediul, actiunile se termina printr-un esec. Atacati in timpul noptii de garnizoana cetatii, care puse mana pe tunuri, turcii fura azvarliti in mare. La fel o patira agresorii si la Chilia, vazand ca litoralul e bine aparat, flota turca facu cale intoarsa.”[9]

Ca sa reapara in 1484, cand incursiunea se repeta vertiginos:  la 6 iulie e asediata Cetatea Chilia, aparata de moldovenii condusi de parcalabii Ivascu si Maxim. „Cheia si poarta pentru toata tara Moldovei si Ungariei si a tarii de la Dunare„, cum o numea insusi sultanul – e ocupata la 14 iulie; si se pare ca a prevalat tradarea parcalabului cumparat[10]. Ceva asemanator se intampla la Cetatea Alba, care capituleaza la 9 august, mai luand si numele turcesc Adherman (Akkerman, adica, orasul alb). „Si ar fi vrut apuca si alte cetati, ca Stefan-voda la gol n-au indraznit sa iasa, ci numai la stramtori nevoia de la facea zminteala.” – consemneaza Cronicarul[11] tragismul Marelui voievod Stefan cel Mare si Sfant in zadarnicul efort de asi proteja Tara. In schimb, Inalta Poarta reuseste sa transforme Marea Neagra intr-un lac pe deplin turcesc – Kara Denitz.

Anvergura crancenei atmosferi e redata in lucrarea lui Petre Dogaru[12] printr-o fraza succinta: „Ramas singur in fata teribilei forte militare a noului sultan, Baiazid al II-lea, Stefan cel Mare pierde, dupa lupte deosebit de indarjite, Cetatea Chilia, la 11 iulie 1484 (decalajul dintre date il lasam pe seama autorilor citati – n.a.), urmata de Cetatea Alba la 5 august 1484, unde, din pacate, navele Moldovei nu au putut interveni, dar totusi retrase in amonte, pe Dunare, au infruntat avangarda flotei otomane mult superioare, fortele navale romanesti de razboi fiind conduse de „capudanul” de Chilia.” Letopisetul de la Bistrita face sa dispara decalajul dintre datele cotropirii Cetatii Albe: ”In acelasi an, august 5 miercuri, luata-au Cetatea Alba in vremea parcalabilor Gherman si Oana.”[13]

Pierderea celor doua cetati de catre domnul moldovean, consolideaza vadit pozitionarea turcilor in sud-estul Europei. Nu e exclus sa fi inteles si occidentalii, intr-un final, ca Cetatea Alba si Chilia constituiau doua metereze de nadejde pentru intreaga crestinatate. Sub presiunea atmosferei create, regele Matias al Ungariei dadu dispozitie armatei sale sa purceada la recucerirea cetatilor. Actiunea nu capata amploare, grabnic, cu ocaziunea primului prilej, el renunta la razboi si abandoneaza „garantia” data Moldovei.

Cu un adanc sacrificiu al propriului amor – dar in numele scoaterii tarii din impas, Stefan voievod presteaza regelui Poloniei juramantul de vasal. Profitand de absenta temporara a domnului care, cum s-a vazut, cauta stringent cai de  intoarcere a porturilor (!), paganii patrund in Moldova si prada pana la Suceava. „Ali Hadimbul sau pasa Eunucul, beglerbegul Rumeliei europene – relateaza istoricul Leunclavius – a navalit cu armata prin Valahia si Carabogdania, cu treizeci-patruzeci de mii de razboinici si a pustiit acea regiune cu flacari si foc[14] (…) Urmarindu-i cu lupte, Stefan coboara aproape de Chilia. La 16 noiembrie 1485, cu mici intariri primite de la polonezi (3.000 de oameni), domnul bate langa Catlabuga detasamentele lui Iskinder-beg Mihaloglu si ale lui Bali-beg Malcocioglu, care carmuiau cetatile recent ocupate (ultimul, inca la onorabila varsta de saptezeci de ani, era spaima tinuturilor din jurul Chiliei, Cetatii Albe si a gurilor Dunarii),  dar nu poate recuceri Chilia.

Gramul de consolare ce ne-ar alina orgoliul e ca nici vorba nu poate fi de o concesie benevola! Autorul Sever Neagoe mentioneaza importanta cetatilor pentru ambele parti: „Desele incercari ale lui Stefan de a le recuceri au fost totdeauna respinse, deoarece turcii le aparau cu indarjire pentru a le putea folosi ca baza de amenintare a Moldovei care deseori se opunea cu oaste impotriva suzeranitatii otomane si pentru ca, ulterior, sa poata crea mai usor un culoar de acces catre sudul Ucrainei si Crimeea, urmarind anexarea acestor regiuni si transformarea Marii Negre intr-un „lac turcesc”, asa cum isi exprima uneori dorinta Poarta Otomana.[15]

De parca nu ar fi indeajuns, sub orice aspect n-ai privi, circumstantele de ordin intern / extern erau potrivnice Domnului Tarii. Boierii unelteau in opozitie vadita si „nu asteptau decit o imprejurare favorabila spre a-si putea ingadui sa faca si ei cu Stefan ceea ce boierii de dincolo de Milcov facusera cu Vlad Tepes.” Printre altele, misterioasa drama de la Scheia, pe Siret, cand pretendentul Petru Hronoda (Hroiot,  Hruet), sustinut de Baiazid II, il invinge in 1486, fie si pentru o clipa,  pe gloriosul Stefan-Voda, se datoreaza expres „boierimii mari si mijlocii, trecuta brusc de partea impostorului[16]. Aici si acum se produce cunoscuta epopee a micului boier Purice, caruia Domnul i-a spus: „De voi izbandi, te voi face din purice movila„.

Frumoasa poveste a aprodului are o continuare pe masura. Recent, cercetatorul Victor Dogaru, colaborator al portalului Basarabia-Bucovina.Info, a scos la lumina din Arhivele Nationale ale Romaniei un document senzational: Hrisovul lui Stefan cel Mare si Sfant, prin care, in calitate de Domn al Moldovei, ii intareste spatarului Purice (fost aprod) si fratelui sau Ivanco cat si altor rude, doua sate de pe Nistru, “Drisloais” si altul “unde a fost Nasco”,  pentru “dreapta si credincioasa lor slujire”.[17]

Epizodul de la Colomeea, din 15 septembrie 1485, cu dezvaluirea instantanee a cortului exact in momentul cand eroul Moldovei statea cu capul plecat inaintea fandositului pan Cazimir al IV-lea, jurandu-i credinta, scoate la iveala dezinteresul Poloniei pentru stradaniile Moldovei; mai apoi si tradarea – la 9 august 1497, sub pretextul recuceririi de la turci a celor doua cetati (!), noul riga al Poloniei, unul din cei cinci frati jagelloni, ambitiosul Ioan Albert (anii domniei 1492–1501) trece  Nistru cu o suta de mii de luptatori si mii de care, iar la 24 septembrie ataca Suceava[18]. Marele cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, neputandu-l ajuta nemijlocit pe Stefan, il indeamna pe aliatul sau, regele Cazimir (?), sa sustina Moldova in revendicarile sale. Ii recomanda, de asemenea, si marelui duce al Lituaniei, Alexandru Jagello, sa incheie un tratat de alianta cu Moldova – in zadar. Complicitatea tatarilor si a Tarii Romanesti la invaziile turcilor impleau paharul suferintelor. Indiferenta Ungariei si-a lasat explicit si ea amprentele. Ca rezultat, „In 1489, pentru a pune capat incursiunilor in tara sa, Stefan devine vasal al sultanului, platind un tribut de 5.000 de ducati de aur.”[19]  Astfel, sub iminenta avalansei de primejdii si cu mare jertfa, izbuteste Stefan sa obtina pentru Moldova statutul cat de putin favorabil fata de Imperiul Otoman.

O dificultate extrema marcheaza de acum incolo soarta Tarii: turcii au intrat pe pamantul nostru si vor dicta regulile existentei timp de trei veacuri. La distanta notorie, istoricul Constantin C. Giurescu contureaza amarele consecinte ale actului survenit: „…cert este ca pierderea acestor doua cetati a insemnat cea mai mare lovitura care i se putea da lui Stefan. Lovitura politica si militara in primul rand: cu garnizoanele turcesti din Chilia si Cetatea Alba in coasta, putand deci oricand sa prade tara, era limpede ca Moldova avea sa fie tinuta sub o vesnica amenintare, ca domnul trebuia sa renunte la politica sa da pana acum si sa recunoasca autoritatea sultanului. Lovitura economica in acelasi timp, deoarece prin pierderea celor doua mari antrepozite comerciale, veniturile Moldovei aveau sa se micsoreze simtitor…”[20]

Avem tot temeiul sa rezumam, prin urmare, ca cele doua cetati, care sunt „Moldova toata”, impreuna cu Insula, n-au fost, simplu de tot, cedate osmanilor padisahului, ci rapite – cu mare oaste. Cu o fraza prooroceasca comenteaza istoricul Neagu Djuvara tragedia, ce avea sa aduca ample repercusiuni contemporane: ”Pierderea, prin tradare, a Chiliei si a Cetatii Albe a reprezentat o catastrofa pentru dezvoltarea ulterioara a Moldovei.”[21]

Din perspectiva timpului, confiscarea cetatilor si pamanturilor Moldovei Orientale in 1484 trebuie interpretata in calitate de preludiu al actualei chestiuni basarabene. Cu alte cuvinte, precedentul marcat declanseaza pentru mandra tara de odinioara a Moldovei inceputul dezastrului. Instituirea de mai tarziu in spatiul moldovenesc a raialelor, dezvaluie grosolane rapturi din trupul Tarii. Constienti de gravitatea pagubelor survenite in urma ciuntirii teritoriale, multi dintre domnitori cauta diverse cai de reintegrare. Prin straduinta, spre exemplu, a lui Gheorghe Stefan (domneste in perioada 3-28 aprilie 1653, apoi din 8 iulie 1653 pana la 3 martie 1658), se initiaza tratative secrete cu obiectivul de a trece Moldova sub protectoratul Moscovei. La 27 mai 1656 e semnat un prim tratat cu prescriptia efectiva ca „locurile, teritoriile si cetatile pe care turcii le-au desprins de Moldova, Cetatea Alba, Chilia, Tighina si regiunea Bugeacului vor fi preluate prin forta armelor de catre Marele Cneaz (al Moscovei) si vor fi reanexate Tarii Moldovei.”[22] 

Confirmare in plus: nici vorba de cedare voluntara a patrimoniului. Per contrario, stirbirile de teritoriu s-au infaptuit prin lupte inversunate. Mica Moldova n-a ezitat o clipa sa dea riposta colosului cu semiluna pe steag!

Neindoielnic este ca in intervalul 1484 – 1812, in prejudiciul Moldovei si de rand cu alte portiuni de teritoriu declarate raiale, Insula Serpilor se afla provizoriu sub stapanirea directa a turcilor. A fost o posesie violenta, deci ilegala; departe de a fi conceputa sub semnalmentele  unui banal „delictum” (greseala), dar in absoluta corespondenta cu continutul juridic al substantivului „crimen” (asociat cu semnificatia de „acuzare”, „imputare”, „pricina a unui rau”). Realizata, dupa cum s-a observat, cu forta armelor, a vicleniei si a tradarii – in detrimentul celui mai slab. De comun cu Basarabia istorica, Insula  ne-a fost, elementar, rapita. Ba, intr-un fel, ne-am exprima si “regretul” astazi fata de intarzierea inadmisibila a „fratelui mai mare” cu “argumentarea enciclopedica” a Bugeacului drept “isconno rosseiscaia (sa zicem, ucrainscaia?) zemlea”. Aferim, l-am ruga sa-si calculeze eroarea: restanta etaleaza circa 328 de ani (1812 – 1484). Dar insistenta cu care se vor impune rusii inspre Bosfor si Dardanele – sub nobilul imbold al „eliberarii” crestin-ortodoxilor, face ca intre 1711-1944 Rusia sa invadeze de douasprezece ori teritoriul romanesc”[23], cuprinzandu-ne cu aripile de „protectorat” si ravnind, la randu-i, sa rupa bucati din glia bastinasilor. Si atunci, daca am sta sa ne gandim, la ce ascendenta a statalitatii autohtone – perimate brutal de-a lungul a 300 de ani de catre turci, mai putem nazui in conditiunile vitrege ale inlocuirii unei dominatii straine cu alta?

Declinul balantei dintre Marile Puteri ale timpului face ca la Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878), ce a a finalizat razboiul ruso-turc din 1877-1878, Imperiul Rus sa rapeasca iarasi sudul Basarabiei (judetele Cahul, Ismail si Bolgrad) contra retrocedarii pentru Romania a ceea ce ne apartine de la destin – Dobrogea, Delta Dunarii si Insula Serpilor.

Rezumat. Dreptul istoric al Moldovei in posesia Insulei este incontestabil. De jure, Insula ne apartine; de facto, proprietatea ne-a fost sustrasa, in vara anului 1484, de temuta putere a veacurilor, Imperiul Otoman. Dar, inconvenientul teoriei invingatorului consta in faptul ca virulenta reprimarilor aplicate hotarelor celui invins (in cazul dat, ale Moldovei) nu are capacitatea de a retusa status quo –ul succedarii. Conform practicilor internationale din domeniu, curmarea abuziva a unui drept inalienabil nu anihileaza in nici un fel starea initiala a lucrurilor, ci il suspenda, pana la eliminarea factorilor de interventie agresiva. Rationamente de ordin stiintific vin sa limpezeasca impartial clauza Insulei : „Dreptul istoric al unui popor asupra intregului teritoriu ce-i apartine nu poate fi desfiintat prin posesia fie si indelungata a unei parti din el de catre alt stat, chiar daca aceasta a fost „legalizata” prin incheierea unor tratate.”[24]

Perindarea tratatelor de punere in posesia posterioara a Insulei cade en gros sub incidenta pasajului citat. Si daca din punctul de vedere al filozofiei, axioma reprezinta un Adevar fundamental ce nu trebuie demonstrat, veridicitatea apartenentei Insulei Serpilor combate irefutabil nedreptatea facuta noua mai tarziu, de catre „eliberatorul” accidental. La care  tema revenim, deosebit.

Nu inainte de a invita la cugetare asupra mesajului evocat –  Insula ne apartine.

P.S. Lungul sir al lucrarilor invocate are unicul scop de a sublinia fenomenul cotropirii (si nu al „cedarii”) celor doua cetati, a Bugeacului, inclusiv, Insula Serpilor.

(…)

       20 februarie 2013

Note:


 [1] Sever Neagoe. „Teritoriul şi frontierele în istoria României”. Editura Ministerului de Interne. 1995. Pag.206.

[3] ibidem

[4] Ion Nistor. „Istoria Basarabiei”. Chisinau. Cartea moldoveneasca. 1991. Pag.32.

[5] Petre Dogaru. „Insula Serpilor in calea rechinilor”. Editia a II-a, necenzurata si augmentata. Editura SAECULUM I.O. Editura VESTALA. B. 1996. Pag.50.

[8] V.Stati. „Primele istorii ale Moldovei: Cronografia Moldo-Slavona.” Editura Lumina. Chisinau. 2007. Pag.54.

[9] I.Lespezeanu. I.Marcu. „Nebiruitul Voda Stefan. 47 de ani gloriosi.” Editia a II-a. Editura stiintifica. B. 1962. Pag.191-192.

[10]  Ibidem. Pag.275-287.

[11] Grigore Ureche. „Letopisetul Tarii Moldovei.” Chisinau. Editura Hyperion. 1990. Pag.40-41.

[12] Petre Dogaru. Lucrarea mentionata. Pag.51.

[13] Citat dupa: Eugen St.Holban. „Dictionar cronologic„. Editura „Museum”. Chisinau. 1998. Pag.141.

[14] I.Lespezeanu. I.Marcu. Lucrarea mentionata. Pag.282.

[15] Sever Neagoe. „Teritoriul şi frontierele în istoria României”. Editura Ministerului de Interne. 1995. Pag.72.

[16] I.Lespezeanu. I.Marcu. Lucrarea mentionata. Pag.277 / Pag.283.

[18] I.Lespezeanu. I.Marcu. Lucrarea mentionata. Pag.306.

[19] Jean Nouzille. „Moldova. Istoria tragica a unei regiuni europene.” Chisinau. Editura Prut International. 2005. Pag.34.

[20] Constantin C. Giurescu. „Istoria romanilor”. Vol.II. B. Editura ALL. 2010. Pag.56.

[21] Neagu Djuvara. „O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri.” Editia a XI-a adaugita. Editura Humanitas. B. 2010. Pag.123.

[22] Jean Nouzille. Lucrarea mentionata. Pag.60.

[23] Ibidem. Pag.68.

[24] Gheorghe Moga. „Dreptul International”. B. 1963. Pag.340. Citat dupa: Sever Neagoe. „Teritoriul şi frontierele în istoria României”. Editura Ministerului de Interne. 1995. Pag.25.

Consulta suplimentar:

Anunțuri

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: