EternaMoldova

Acasă » Dixi » Independenta, ce nu ne apartine

Independenta, ce nu ne apartine

„Desteapta-te pamant roman si biruieste-ti durerea. E vremea sa iesi din amortire, semintie a domnitorilor lumii. Astepti oare, spre a invia, ca stramosii sa se scoale din morminte? Ei s-au sculat, dar tu nu i-ai vazut, ei au grait, dar tu nu i-ai auzit. Cauta si asculta: cu cat mai mult pleci capul, cu atata cei nelegiuiti isi bat joc de tine si sug sangele tau. Dar ziua dreptatii se apropie.”

Aleco Russo / Cantarea Romaniei

***

Rusinoasa prabusire a Uniunii Sovietice a facut ca fostele republici-„surori” sa purceada in graba la declararea independentei – dovada peremptorie a subrezeniei mult-trambitatei „prietenii” a popoarelor, adunate violent sub steag rosu. De altfel, un proces obisnuit la distramarea oricarei creaturi totalitare si valid -absolutamente- tarilor care au fost, pana la caderea in captivitate, subiecte ale dreptului international. Nu si pentru rapturi din patrimoniul unui stat, care dupa eliberare, in mod normal, revin la starea initiala, adica se reintegreaza cu Patria. Tot asa, cum la eliminarea manifestarii prejudiciabile, copilul rapit de raufacatori, inevitabil, se intoarce la parinti. Cei cu 7 ani de acasa pot observa reiterarea axiomei in intreaga lume animala. 

Dex-ul interpreteaza notiunea de independenta, dupa cum urmeaza: „1. Situatie a unui stat sau a unui popor care se bucura de suveranitate nationala; stare de neatarnare si drept de a rezolva liber (cu respectarea drepturilor altor state si a principiilor dreptului international) problemele sale interne si externe, fara amestec din afara; autonomie. (…)[1] Pe cat de aplicabila e definitia la specimenul Chisinaului?

Subliniem personajele definitiei – statul / poporul – si, pe cale de exercitiu, le suprapunem stralucitelor palate ale Presedentiei, Parlamentului si Guvernului din centrul urbei. Contureaza ele imaginea unui stat? Daca da, atunci cand si-a pierdut el independenta? Sau reprezinta un popor? Daca da, care o fi acesta?

Optiunile denota angajarea unui opus de nivelul grupei mari, gradinita de copii. Pretinsa lui statalitate – vai, de sorginte artificiala –  intruchipeaza „protocolar”: a) o portiune – dar foarte diminuata; b) dintr-un spatiu – Basarabia; c) rapit de la un stat aflat la mare stramtoare – Principatul Moldovei. Istoriceste e documentat ca voievodatul si-a faurit Independenta pe calea armelor, in indepartatul an 1359. Dependenta, impusa mai tarziu de Imperiul Otoman, a fost depasita. Care-ar fi, prin urmare, necesitatea infiriparii unei parodii ticaloase in secolul XXI?

Contrar vaditei impertinente, Chisinaul exprima o minuscula singularitate din cea parte bunicica a habitatului moldovenesc, practic, o jumatate de Tara – rupta  / furata / anexata in a.1812. Realmente, domnia sa nu-i nici tara, nici popor. Adica, el nici nu putea pierde ceea ce nu avea. Criteriul e raportat oportun si la notiunea „popor”, caci ce daca nu o sectiune din nenorocitul popor moldovenesc – hacuit fara mila de cotropitor – reflecta mahalaua Buiucanilor. Ba „imensul regat” din vecinatatea comunei Bacioi se mai da el insusi cu milostivenia, nascand fel de fel de monstruozitati, cum ar fi „minunatele” Unitati Teritoriale Autonome. Iar miraculoasele visuri, amplificate la maximum de intrus, ii alina deja ambitia cu nemaipomenitul vreodata „federation maldavanschii” – bucuria desavarsita a nebunilor.

Pagubos din calea-afara pentru teoria „moldovenista” – antrenata angro de bravii „statalisti” contemporani – apare faptul ca, desi decimat, Principatul ramane subiect al relatiei de vasalitate cu Sublima Poarta pana la binecuvantata unire din ianuarie 1859. Aici si acum Principatele Unite isi redobandesc suveranitatea, rotungind forta neamului. O confirmare precoce a principiului vitalitatii umane – natiunea trebuie sa traiasca intr-un stat national.

Pana la ginduita Independenta mai ramaneau 19 ani. Dar si dupa aceasta, prezenta perpetua – de jure si de facto – a statului Moldova pe arena mondiala nicicum nu poate fi ignorata, deoarece el consacra unul din componentele statului modern, Romania.

„Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare!” aclama Mihail Kogalniceanu evenimentul de acum 135 de ani, cand „La 10 maiu (1877-n.a.), Camerele proclamasera independenta Romaniei, pe care nu intelegeam a o primi in dar, ca altii, de la Puternica Rusie.”[2]. Era rodul unor indelungate si abile manevre pentru a castiga in sfarsit Neatarnarea de Turcia si a incerca norocul Independentei. Atunci razbate dreptul national al romanilor, care cu mult sacrificiu au reusit sa se ridice in picioare.

Circumstantele invocate categoric nu ingaduie promulgarea „independentei” unei portiuni din teritoriul Tarii. In alt mod, ne ciocnim de o fatala aberatie – dezicerea de origini – pacatul satanic ce ne-am asumat. Fenomenul divulga o culpa grava si „iluminatii” n-au sorti de izbanda in ademenitoarea aventura de a se infatisa calif pe o ora. Mai mult, se observa lejer ca intr-o fireasca inversare a ipostazelor, tampita ecuatie Chisinau vs Bucuresti si-a gasit extrapolare pe masura in tragica dilema Chisinau vs Tiraspol. Astfel, propria elaborare devine arma adversarului, difera doar scara intinderii operative.

Ce concluzie putem trage din judecatile expuse? Secretul e simplu: daca pe vremea gulagului bolsevic, Chisinaul purta pecetea prizonieratului, respectiv, dupa a.1991 incoace protozaurii autohtoni pun la indoiala interpetarea biblica despre fiul risipitor. Prea legate de trecutul aservit comunismului se arata notiunile „enciclopedice” (unele, chiar „constitutionale„), definite prin vot arbitrar. De altfel, calea sinusoidala a vesnicului scandal intr-o societate instabila. In plus, ideea ca ocupantul sa imparta un popor / o tara in folosul exclusiv al expansiunii sale pare de neconceput in conditiile existentei unui guvern mondial, Organizatia Natiunilor Unite.

Cert este ca proaspatul „subjectum” de drept international – „Statul Republica Moldova” – nu poseda o infima macar capacitate de-a etala mandra Moldova de odinioara, mai si afisand la mezat o deplorabila realitateIn context, independenta lui poate si trebuie privita sub o singura fateta: independenta fata de ultimul suzeran. Cat priveste corespondenta cu Principatul, salvatoarea revenire la vatra nu admite alternativa. Ori, preferarea neintemeiatei independente nu inseamna altceva decat respingerea Patriei, cu consecinte ce vor fi dezastruoase. Exemplul Actului din 24 ianuarie 1918 e dat, fatalmente, uitarii. Basarabia de asemenea isi declarase atunci independenta, doar ca logica acesteia rezuma din esenta firestei reintregiri, la 27 martie 1918. Demnitatea noastra, unde-acum a disparut?

unire_basarabia_romania

Satul Vanatori, Nisporeni (sub Ungheni) nu are traditii statale. Pseudo-statalitatea lui incepe la 2 august 1940, succedand contrafacutei „statalitati sotialisti moldovinesti” – autonomia sovietica din Podolia. Ultima, inaugurata la 12 octombrie 1924, pe calea exportului cominternist de revolutie. Lansand evenimentul, Uniunea Sovietica are grija sa „argumenteze” strasnica statalitate nou-mioritica, initiind campania de promovare a existentei unei Basarabii, politic si teritorial separate de Moldova. Iar harta sovietica cu referinta la campania basarabeana din iunie 1940, devoaleaza categoric criteriull „independentei” teritoriului natal. 

Cand se privesc in oglinda, acei care au contractat Europa in toata chestia asta, cred, probabil, ca Universul are un rol secundar. Mai e un pas pana la crearea unei noi nationalitati pe „globul” Moldovei. Allah korusun (Sa ne fereasca Alah).

Cu toata staruinta „fratelui mai mare” de a prezenta Basarabia – cu sau fara ocazii – in calitatea de participant individual la evolutia planetara, vestigiile probeaza contrariul – ea dintotdeauna a fost un ordinar cuprins moldovenesc. Ba chiar niciodata in istorie Basarabia n-a fost o entitate administrativa deosebita. Afirmarile de acest gen desemneaza o minciuna crasa. Pe harta Rusiei Tariste, Basarabia apare abia dupa invadarea interfluviului Nistru-Prut; noua denumire intra in uzanta oficiala din 1813, iar slavitul oras Chisinau devine centru administrativ al portiunii sechestrate din 1818.

Nota bene:

  1. Daca in istoriografia de pana la a.1812 notiunile „Moldova” / „Basarabia” se opereaza separat, intalnim un fals nemaivazut. Determinarea releva – suta la suta – nivelul sub zero al Chisinaului in zadarnica osteneala de a-si atribui nominatiile stat / popor. Dorinta de se impune insolent pe mapamond e bazata pe o stare accentuata de anxietate si distrugatoare a unitatii etniei.
  2. Piatra de capatai a „moldovenismului” e asezata la 12 octombrie 1924, prin injghebarea vestitei – de prost augur – R.A.S.S.M. In data de 22 decembrie 1924, biroul comitetului regional din Moldova (?) al P.C. (b) examineaza chestiunea „Cu privire la Constituitia R.A.S.S.M.”. Intalnim, de fapt, tentativa ticaloasa de a legifera oarecum fandosita „statalitate” rosie-moldoveneasca. La Congresul I al Sovietelor din toata Moldova (?) – 19-23 aprilie 1925, raportorul A.I.Stroev a spus ca dupa crearea RASSM „ramane sa stabilim o temelie juridica sub aceasta cauza, adica sa adoptam Constitutia, care sa determine drepturile si imputernicirile organelor sovietice centrale ale R.A.S.S.M.[3] Informatia denota, printre altele, fasul gogonetei mondene cu cele „doua state  romanesti” – „al doilea„, acceptand unghiul chisinauiean de vedere, este Transnistria. Pe cand vitrega noastra Istorie cunoaste trei, Doamne, si toate trei Tari Romanesti – Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca (Muntenia). Unde sa mai incapa aici al „spre-zecelea stat maldavinesc„, cu a lui „statalitate” de import? Instant, dispare in abis jertfa atator inaintasi ai Moldovei; se pierde efortul celui „rege-al poeziei”, cu fermecatoarea Hora a Unirii. Sarmanul mos Ion Roata, ce-ar cuvanta la ciudateniile „moldoveniste„? Si cum ar convinge o colectivitate dezbinata de beneficiul convietuirii imbinate (http://www.youtube.com/watch?v=NzI7Q9jBG7Q)?
  3. Doctrina de culoare sclava – rasplamadita in banala ei mediocritate, razbate si din aura presupuselor “doua (!?) andipindente” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Moldova; pct.1.4 si 1.9). Independenta din 24 ianuarie 1918 intruchipa necesitatea extrema de a se debarasa de haosul provocat de bolsevici, de a rupe incatusarea slavona. Apoi, ea domina intreg teritoriul rapit in 1812 – Basarabia interfluviala. Si nu a servit decat in calitate de tramplina pentru imediata UNIRE (27 martie / 9 aprilie 1918). La data a.1991 nu existau circumstante agravante in vederea lansarii independentei – a) rupandu-se lantul jugului colonial, calea normala era REVENIREA la bastina (in direct, fara „x” promotiune a ceva iluzoriu); b) nu insa si fara a ne revendica teritoriile uzurpate de sovietici. Spre buna placere a stapanului, beizadelele „unse” la putere de taticii mentori au procedat cu o exactitate inversa si continua agonia dispersarii.
De departe, pozitiunea Republicii Moldova nu se identifica cu conjunctura altor fosti captivi ai absolutismului rus, ca ea sa acceada, de sine statator, la criteriul independentei pe plan international. Este greu de constatat, spre exemplu, numarul multiplelor impartiri teritoriale ale temutului in epoca medievala stat polonez. Incepand cu 17 februarie 1772, Austria, Prusia si Rusia straduie – fiecare si impreuna – sa rupa din Rzeczpospolita Polska (Republica Poloniabucata cea mare.

Una din consecintele impartirii vizate a Poloniei, printre altele, a fost rapirea Moldovei-de-sus (Bucovina / Cordunul / Arboroasa) de catre Imperiul Habsburgic (a.1775), care s-a folosit de razboiul ruso-turc, motivand necesitatea comunicarii intre Galitia si Ardealul romanesc. Uneltirile masluite ale austriecilor au tentat reprezentantii Portii sa cedeze ceea ce nu le apartinea – glia stramoseasca a Moldovei. Cumparati cu bani grei, reprezentantii padisahului satisfac cererea Austriei, ignorand protestul vehement al domnitorului Grigore al III-lea Alexandru Ghica (domn al Moldovei in doua randuri: 18 martie 1764 – 23 ianuarie 1767 / septembrie 1774 – 10 octombrie 1777 si al Munteniei: 17 octombrie 1768 – 5 noiembrie 1769) si al boierilor impotriva instrainarii celui mai clasic pamant al strabunei Moldove. Riposta localnicilor fata de „necinstea savarsita de austrieci, rusi si turci” se arata reala, voievodul „amenintand cu ocuparea armata a teritoriului furat din trupul tarii sale”[4]. Escrocheria puternicilor vremii finiseaza insa cu asasinarea grabnica a Domnului Moldovei.

Tocmai la 25 decembrie 1916, tarul rus, Nicolae al II-lea, renunta la titlul de rege al Poloniei; actul recunoaste intr-un fel suveranitatea ei. Independenta Regatului Polonez fata de samoderjet e proclamata peste doi ani, la 3 octombrie 1918. In cele din urma, la 28 iunie 1919, prescriptiile Tratatului de la Versailles consfintesc renasterea statului polonez.

O schita similara se contureaza asupra Republicii Finlanda (Suomi), care, dupa ce a fost cucerita, la 29 martie 1809, de armatele tarului Alexandru I, devine Mare Principat in cadrul Imperiului Rus (17 septembrie 1809). Autonomia statului dureaza  pana la sfarsitul anului 1917. La 6 decembrie 1917, Finlanda isi reclama independenta prin alegerea printului Friedrih Karl de Hesse-Kassel in calitatea de rege (in loc de mare duce), marcand noul statut al natiunii.

In mod similar, orice proiectare / comparatie cu captivitatea / independenta ulterioara a statelor pribaltice (Lituania, Letonia, Estonia) va fi anti-stiintifica din start. Traditia istorica in mecanismele statale, ridica valoarea acestora fata de incertitudinea Chisinaului secesionist.

Concluzie, in trei actiuni: a) Exista candva un stat, care-: b) a fost subjugat de altul mai puternic; Ulterior, in virtutea anumitor imprejurari favorabile, primul c)  reuseste sa-si redobandeasca libertatea.

Iata ca din anturajul cotcarilor am iesit la un tablou clasic ce caracterizeaza expres frumoasa exclamatie: Vive l’independance!

Care nicicum nu poate fi particularizata in valea Bicului.

Unde autentica poate fi numai REUNIREA.  (…)

27 septembrie 2013

Note:

[1] http://dexonline.ro/definitie/independenta

[2] Nicolae Iorga. „Istoria romanilor”. Chisinau. Universitas. 1992, p.351.

[3] „Simbol al demnitatii”. Chisinau. Cartea moldoveneasca. 1990, p.61.

[4] Sever Neagoe. „Teritoriul si frontierele in istoria Romaniei”. Editura Ministerului de Interne. 1995, p.74.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: